joi, 7 noiembrie 2013

Tort cu budinca de ciocolata

Acest tort nu are o poveste speciala. L-am facut pentru a ne satisface pofta de dulce, pentru ca am avut in vizita prieteni nepretentiosi :D si in ideea de a testa niste fundite de ciocolata ce le vazusem la Poliana. Pentru fundite tre’ sa mai exersez, dar tortul chiar daca e ornat asa… ca la tara, cum ar zice buna mea prietena :) ))) a fost bun.
In alta ordine de idei, va doresc sa aveti un week-end frumos, iar celor care sarbatoresc Pastele le urez un Paste fericit!
tort cu budinca de ciocolata
tort cu budinca de ciocolata

Ingrediente

  • Blat:
  • 100 g unt de cocos
  • 100 g ciocolata alba
  • 50 g zahar
  • 3 oua
  • 50 g nuca de cocos
  • 150 g faina
  • 1 lingurita praf de copt
  • Budinca de ciocolata:
  • 2 galbenusuri
  • 2 linguri zahar
  • 2 linguri amidon
  • 400 ml lapte
  • 100 g ciocolata amaruie
  • 50 g unt
  • Pentru ornat:
  • 100 g ciocolata amaruie
  • Pentru sirop:
  • 2-3 linguri de zahar
  • ~75 ml apa

Mod de preparare Tort cu budinca de ciocolata:

Blat:
Punem intr-un vas ciocolata alba rupta bucatele si untul de cocos. Le topim la foc mic sau la microunde. Adaugam zaharul si mixam pana obtinem o compozitie cremoasa in care vom adauga pe rand cele 3 oua, mixand bine dupa fiecare. La sfarsit incorporam faina amestecata cu praful de copt, amestecand usor. Compozitia se toarna intr-o tava (18 cm diametru) tapetata cu hartie de copt si se da la cuptor la foc mediu pana trece testul cu scobitoarea.
Budinca de ciocolata:
Amestecam cele 2 galbenusuri cu zaharul si amidonul. Turnam incet laptele, amestecand bine sa nu se formeze cocoloase. Punem la foc mic sau la baine-marie si fierbem fara a da in clocot pana compozitia se ingroasa. Adaugam ciocolata rupta bucatele si untul moale.
tort cu budinca de ciocolata
Omogenizam si dam deoparte. Lasam sa se raceasca, amestecand din cand in cand, sa nu se formeze pojghita deasupra.
Pentru sirop caramelizam zaharul, turnam apa deasupra si lasam sa se raceasca si sa se topeasca caramelul.
Blatul racit il taiem in 3 parti, la fel si budinca de ciocolata. Punem budinca intre blaturile insiropate si imbracam tortul in restul de budinca.
Pentru ornat topim mai intai ciocolata si o lasam sa se racoreasca. Taiem fasii de hartie de copt si le ungem apoi cu ciocolata topita. Incretim usor fasiile astfel incat sa obtinem onduleuri. Le dam la congelator pana se intareste ciocolata si hartia de copt se dezlipeste usor.
Ornam tortul, apoi il dam la rece pentru vreo ora, dar mai bine se taie a doua zi. ;)
tort cu budinca de ciocolata
Tags: 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu